Published On: Mi, Mai 25th, 2016

Mai aveti curaj sa spuneti ca in accidentul lui Condrea nu e implicat SRI ?

Un nou martor la accidentul lui Condrea: ‚Era urmărit, fugea de o maşină care se afla în spate‘

Un martor la accidentul în care şi-a pierdut viaţa Dan Condrea, susţine că patronul Hexi Pharma era urmărit de o altă maşină şi a pierdut controlul volanului pe când încerca să scape de urmăritori.

Martorul venea din sens opus celui în care se deplasa Dan Condrea şi a declarat pentru Kanal D că moartea patronului Hexi Pharma a fost premeditată.

condrea-accident1

„În spatele lui, la 100-150 de metri, era o altă maşină. Se urmăreau. Avea şi el viteză foarte mare, nici celălalt nu avea o viteză chiar mică. Fugea şi el. M-am intersectat cu el. Am văzut că avea viteză foarte mare şi la un moment dat s-a dat cât mai aproape de marginea drumului. Încerca să-l evite pe cel din spate“, a spus martorul.

Acesta a povestit şi ce s-a întâmplat în secundele impactului: „A mers pe iarbă. Cred că a pierdut controlul volanului, cred că se uita în oglindă, cine ştie… Cred că i-a distras atenţia cel din spate. Cel din spate a luat-o înainte. A călcat un pic, s-a aprins stopul de frână, s-a aprins, nu a pus frână, cred că a călcat un pic şi s-a dus înainte“.

sursa: stiripresupuse

Facebook Comments

About the Author

Lesen Sie den vorherigen Eintrag:
Protejați românii – părinți și copii – de abuzuri în lume

Domnule președinte Klaus Iohanis, domnule prim ministru, domnule ministru de externe, domnilor și doamnelor ambasadori aiRomâniei, domnilor și doamnelor parlamentari europeni români vă rog să vă implicați activ și cu toată hotărârea în ajutorarea concretă a părinților dinromâni ai căror...

Schließen