Published On: Di, Apr 19th, 2016

Președintele Iohannis a promulgat legea privind indemnizația pentru mame

„Chiar astăzi (n.r. luni) am semnat un decret de promulgare pentru o lege care, cu siguranță, este din zona dvs, este vorba de decretul de promulgare a legii pentru modificarea și completarea OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, adică indemnizația pentru mame“, a spus Iohannis, la ceremonia de învestitură a noului ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru.

În opinia sa, legea este bună, așteptată și bine-venită.

„Vă încurajez pe dvs (n.r. ministrul Muncii) și pe dvs, dl prim-ministru, să găsiți în Guvern cele mai bune soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege. Eu vă rog să nu tratați această chestiune într-un mod contabil. Este o lege proactivă, din zona politicilor demografice, care, cu siguranță, este foarte importantă pentru România“, a adăugat Iohannis.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.

Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani, pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege.

sursa: agerpres

Facebook Comments

About the Author

Lesen Sie den vorherigen Eintrag:
Începând cu 1 mai 2016, ANAF implementeazã Codul Vamal Unional

Începând cu 1 mai 2016, ANAF implementeazã Codul Vamal Unional. Codul stabilește proceduri comune si armonizate la nivelul întregii Uniunii Europene, în scopul facilitãrii activitãții comerciale. Astfel, indiferent de statul membru în care sunt declarate mãrfurile, se aplicã aceleasi reguli...

Schließen