Published On: Fr, Jan 22nd, 2016

SCANDALOS: Gazul din Marea Neagră va fi dus la export în Austria/ Piața internă inexistentă în planuri: Industria chimică pusă pe butuci, două treimi din locuințe se încălzesc cu lemne sau butelii

Transgaz, compania naţională de transport al gazelor naturale, a primit o finanţare semnificativă de 179 mil. euro de la UE pentru un proiect prin care se va putea exporta gazul din Marea Neagră până în Austria. Deşi pentru Transgaz conducta va genera venituri suplimentare, în absenţa oricărui plan de utilizare a noilor resurse pe plan intern Marea Neagră riscă să devină un alt atu slab exploatat. Mai mult, în timp ce România se pregăteşte să alimenteze independenţa faţă de importurile ruseşti a vecinilor săi, două treimi din locuinţele de aici se încălzesc cu lemne sau cu butelii, consu­mul intern scade cu 10%, industria chimică este decimată iar planurile privind construcţia unor combinate umplu hârtii, nu şantiere, scrie Ziarul Financiar.

CITIȚI ȘI:PROSTIE SAU CORUPȚIE? România deține doar 10% din gazele descoperite în Marea Neagră

Specialiştii din domeniu citați de ZF spun că România trebuie cu orice preţ să valorifice intern cât mai mult din noile resurse. Spre exemplu, la finalul lui 2014, fostul ministru al energiei, Răzvan Nicolescu, spunea că guvernul i-a propus companiei KazMunayGas, proprietara rafinăriei Rompetrol, să construiască în Dobrogea un combinat chimic în baza unui memorandum semnat între cele două părţi, aceasta fiind o bună modalitate de valorificare a gazului din Marea Neagră. Discuţiile cu kazahii sunt însă îngheţate.

„Mai pot fi relocate fabrici de îngrăşăminte pe plan local. Nu trebuie să ne imaginăm că vor fi discuţii uşoare, dar lucrurile trebuie încercate, această resursă trebuie promovată în scopul atragerii investiţiilor. Nu trebuie să ai doctorate în economie pentru a-ţi da seama că o astfel de carte trebuie jucată. Trebuie să fim inteligenţi.”

Numai 3 milioane de locuinţe din cele aproape 8,5 din România sunt conectate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, ceea ce înseamnă că aproape două treimi din populaţia României folosesc surse alternative pentru încălzire sau preparea mâncării.

În oraşe cheie, cum este cazul Constanţei, doar una din cinci locuinţe este racordată la reţeaua de gaze.

Facebook Comments

About the Author

Lesen Sie den vorherigen Eintrag:
Guvernul Romaniei a fost atacat grav cu pagube imense!

Vineri dimineata, Guvernul Romaniei a fost atacat de Un bărbat ce a intrat cu mașina în gardul instituției. Bărbatul a fost dus la o secție de poliție. Acesta susține că acțiunea sa este un manifest referitor la amenințările teroriste la adresa...

Schließen